anaphielle

Și dacă e 8 Martie, ce?

8 martie
Share

Luni. E dimineață. Mi-am făcut cafeaua liniștită. Și cum activitatea mea pe SocialMedia lasă uneori de dorit, am făcut o poză frumoasă pe care să o postez pe FB. S-a nimerit să aibă și sens. Azi. Că e 8 Martie și habar n-aveam.

8 martie

”La mulți ani, doamnelor și domnișoarelor!” îmi atrage atenția postarea lui Arhi. Cum abia am zis, habar n-aveam în ce dată suntem, dar m-am prins imediat. Este 8 Martie. Facebook e plin de floricele și urări pentru femei. Când eram micuță era ziua mamelor, nu a tuturor femeilor. Dar ce mai contează?

Ușor, ușor se umple Facebook-ul cu minunatele poze cu cele mai faine cadouri. Le ignor. E boring. Dar nu ignor articolul scris de Arhi.

L-am citit și mi-am amintit. Mi-am amintit de toți amicii mei stresați. De băiețeii aceia care se bucurau că ”ea” este prietena lor. Și erau fericiți. Fericirea aceea inocentă. Și câte emoții aveau înainte de fiecare întâlnire zilnică! Eram prea timidă pentru a fi și eu o ”ea”, dar îmi doream asta. Îmi iubeam amicii pentru felul în care ei iubeau. Iar apoi venea 1 Martie, urmat de 8 Martie. (precedat de 14 Februarie pe alocuri). Și nu îmi mai doream să fiu o ”ea” dintre ”ele”.

Începea stresul. Puștii ăștia n-aveau bani nici să treacă strada. Și puștoaiecele se comportau ca și cum ”iubiții” lor (care erau copii!) ar fi primit salarii de la școală. Eh, unii aveau părinți bogați, dar majoritatea erau vai de ei. Îmi amintesc cât se stresau că trebuie să le ofere fetelor cadouri. Ce găseau prin casă de la mama. Flori culese pe furiș de prin oraș. Felicitări colorate de ei. Ornamente făcute din tot felul de chestii găsite pe-afară. Pietre pictate și tablouri făcute din bețe…

Eram fascinată de creativitatea lor. Și venea ziua cea mare… în care fetișcanele (care nu erau mame, clar) așteptau cadouri valoroase. Băieții tremurau de emoții și sperau că le va fi apreciat efortul. Erau puțini cei care primeau un zâmbet, o îmbrățișare și un pupic inocent. Ăia cu părinții bogați. Ceilalți primeau papucii. Nu imediat, că n-aveau curaj fetele să le spună în direct, erau ”empatice”. Le trimitea un bilețel printr-o prietenă. Și îi rupea în bucățele. Mă durea tristețea lor. Probabil din astfel de povești s-a născut întrebarea ”Ce vrea femeiea?”.

Și cum o astfel de întâmplare nu ar fi fost de ajuns, urma asta:

”Eram prin gimnaziu, clasă mică și era 8 martie. Trebuia să mă duc la școală și, fiind săraci, de unde bani de flori sau ghivece, ce vindeau țigăncile în fața școlii? Afară era foarte cald, o primăvară foarte timpurie, așa că am sărit într-o grădină, am furat o tulpină de ceva floare, posibil chiar trandafir sălbatic și i-am oferit dirigintei. A luat-o, s-a uitat la ea și a aruncat-o la coș.”
(Arhi)

Doar că aici o pățeam cu toții, ăștia ai căror părinți nu își permiteau să cheltuie banii pe cadouri valoroase (sau nu le păsa). Mărțişoarele noastre erau cele mai simple, uneori vechi, primite de mamă sau soră în anii trecuți. Erau de-a dreptul invizibile pe lângă buchetele imense de flori şi mărțişoarele mari ale altor copii. Noi, ăştia săracii, nu primeam nici măcar un strop de empatie… ce să mai spun de-un zâmbet măcar…

Și uite așa am ajuns în timp să detest ignor zilele astea. Și dacă e 8 Martie, ce? I-am spus ”La mulți ani!” mamei și atât.

Nu-mi pare rău că nu am empatizat cu dezamăgirile puștoaicelor și ale profesoarelor. Mi-e greață de superficialitate. Și, surpriză, nu am primit nimic azi! nici pe 1 Martie și nici pe 14 Februarie. Am primit în schimb o grămadă de cadouri simbolice în zile aleatorii. Și primesc iubire în fiecare zi. De ce mi-ar păsa să primesc fix azi ceva de la el? A, azi ne-a ajuns aspiratorul vertical și de-acum voi câștiga timp la curățenie. Timp pe care îl voi petrece cu cei dragi! Și dacă e 8 Martie, ce? Sunt fericită oricum, indiferent de zi. Nu asta contează?

Aș putea fi acum catalogată ”aia frustrată” care nu primește nimic și caută scuze pentru asta. Dar primesc to(r)tul. Primesc îndeajuns de multă iubire ca să nu-mi mai pese de altceva. Fiul cel mic tocmai îmi gătește.

Zi frumoasă vă doresc! Mă duc să mănânc niște tort de plastic.


8 martie
8 martie
navigatie

2 Responses

  1. Eh, cam așa și pe la alții.
    Dar dacă am lângă mine un om care îmi spune ”te iubesc” și în celelalte zile, poate uita de 8 martie.
    Dacă copiii îmi trimit măcar un mesaj, sunt fericită.
    Eu, în schimb, îmi doresc să pot dărui mamei tot ce e mai bun și frumos pe lume, cel mai scump cadou: sănătatea.
    La mulți ani! (totuși! De ce nu? E doar un gând bun, plin de energie pozitivă. Hugs!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *