anaphielle

Sunt o impostoare! Sau cum am realizat că-mi pun singură bețe în roate datorită sindromului impostorului

sindromul impostorului - casutaunuimelc.ro
Share

Săptămâna aceasta în timp ce urmăream un serial pe Netflix am avut o mare revelație: sunt o impostare! Nu, nu am ucis-o pe adevărata Diana, nici n-o țin ascunsă în vreun beci. Impostura despre care vă scriu astăzi e una diferită, una psihologică.


Pe scurt, pentru a nu vă mai ține în suspans, am realizat că sufăr de sindromul impostorului. Ce mai e și asta?

sindromul impostorului


Sindromul impostorului este un pattern de emoții și gândiri negative nefondate prin care persoanele afectate își pun sub îndoială (și chiar resping) propriile realizări diminuându-le din importanță, având impresia că nu sunt suficiente pentru poziția în care se află. Adesea, persoanele afectate merg până într-acolo încât ajung să se compare cu alții și să iasă mereu în pierdere, văzând hiperbolizând realizările celorlalți.


Cine îi poate cădea victimă?


Vă vine să credeți sau nu, acest sindrom afectează atât persoanele obișnuite, cât și mari personalități. Potrivit entrepreneur.com, printre celebritățile care se luptă / s-au luptat cu sindromul impostorului se numără: David Bowie, Serena Williams, Howard Schultz, Maya Angelou, Lady Gaga, Natalie Portman, Tom Hanks și alții.

Practic, nimeni nu îi scapă, dar vestea bună e că poate fi combătut.


Cum se manifestă
sindromul impostorului la mine?

Primul pas menționat în videoul de mai sus este să recunoaștem că ne confruntăm cu această situație. Ei bine, da! Eu mă lupt cu ea de când mă știu. Mai ales când vine vorba de scrisul meu. Mi se pare că nu e suficient de bun, de interesant, de fluent. Îl compar mereu cu scrisul altor bloggeri sau scriitori. Așa am renunțat la 2 romane și aproape renunțasem la al treilea. Pur și simplu nu mi s-au părut suficiente.


Am luat locul trei la SuperBlog. Doar o conjunctură fericită, atât mi s-a părut. Serios! Poate partea cea mai dificilă de înțeles poate pentru voi e că de multe ori primesc și comentarii de apreciere la ceea ce scriu. Ei bine, nu pot să vă descriu cum se învârt rotițele din capul meu uneori, dar pot să vă spun că uneori trec peste aceste comentarii.


Nici la muncă nu scap de această năpastă. Mă compar cu alți colegi uitând că avem background-uri profesionale diferite și uneori posturi care nu prea au multe similarități.

sindromul impostorului desen


Sindromul impostorului la români


Știți ce am ajuns să cred? Cumva noi, românii, avem tendința asta de a ne compara și de a ieși în pierdere. Nu-i așa că în alte țări umblă câinii cu covrigii în coadă? Ba da, sigur că da!


Apoi, poate și voi la fel ca mine ați auzit fraze de genul: „Da, dar X e copil de inginer, normal că ia note mai mari, are gene mai bune!”. Astfel de expresii cu X, Y e mai breaz ne rămân setate în minte și cumva ne afectează propriul sistem de evaluare al reușitelor. Practic, ne plantăm singuri această sămânță a subevaluarii personale în minte, iar ea prinde rădăcini adânci primind constant hrană de calitate premium. Mereu va fi cineva mai bun din cine știe ce motiv ilogic.


E important să învățam să ne apreciem mai mult și, pe lângă asta, trebuie să ne învățăm și copii să se aprecieze nu să se compare cu Z care e copil de doctor și de aia e mai deștept!

ilustratie sindromul impostorului
ccl.org


„Planul meu de bătaie”


Acum c-am realizat că mă autosabotez, am decis să iau măsuri serioase!


⦁ Voi ține un jurnal al reușitelor, fie ele mărunte precum un comentariu pozitiv primit pe blog, o apreciere din partea unui coleg sau mai mari precum un concurs câștigat.
⦁ Voi fi deschisă și voi vorbi despre acest lucru. Primul pas l-am făcut deja.
⦁ Voi face tot posibilul să ignor toate gândurile negative. Va fi mai greu la început, dar treptat sigur o să învăț să nu le mai iau în seamă și să acționez imediat, nu peste câțiva ani după ce voi fi rumegat deja totul și voi fi poate supercalificată pentru un anumit lucru sau poate nu va mai prezenta același interes pentru mine.


Sigur voi reuși! Am încredere!


Sunteți și voi de părere că de cele mai multe ori ne sabotăm singuri?
Cât de important e să fim conștienți de valoarea propriilor reușite?

Articolul a fost scris de către Diana, o persoană foarte dragă mie. Nu este prima dată când vine în Căsuța melcului, cu astfel de scrieri intense. 
Genul acesta de articole nu se scriu ușor, iar asta e o dovadă clară de asumare și curaj.

Dacă v-a plăcut, o puteți urmări pe: 

navigatie

15 Responses

  1. Ne place de Diana, cum sa nu! Eu nu prea sufar de acest sindrom, fiindca nu ma compar cu altii in general, nici in bine, nici in rau. Mai mult, ma infuriam mereu daca ma compara cineva apropiat cu altii, pentru simplu motiv ca nu mi se parea deloc interesant si nu pricepeam ce legatura poate sa aiba cu mine performantele lui X sau Y, care nu ma priveau in niciun fel. In schimb, am momente in care am senzatia ca stagnez, ca nu vad vreo evolutie consistenta la ceea ce as vrea eu. Uneori nu e doar o senzatie. 😀 M-am obisnuit si cu asta, nu ma iau prea mult in seama cand ma apuca. Inseamna ca am inceput sa ma rasfat si imi dau doua palme sa-mi revin.

  2. Și eu ma compar des cu alții și mereu mi se pare că sunt mai puțin deșteaptă, curajoasă, etc. Chiar și când primesc complimente sau laude, le puric pe toate părțile și parcă nu îmi vine a crede ca sunt despre mine. Clar e o problemă cu stima si iubirea de sine. Nu știam că se numeste sindromul impostorului.

  3. Prima oară când m-am comparat cu alții și am ieșit pe minus a fost la grădiniță. Acum mă amuz, dar atunci am fost traumatizată rău de tot. Ne jucasem afară toți copiii apoi am trecut la spălat pe mâini. La chiuveta de alături, o colegă se spăla vârtos și spuma săpunului era neagră. Dumnezeu știe pe unde își băgase mâinile. La mine, care nu suportam să mă murdăresc, era albă. Am tras concluzia că nu știu cum să mă spăl pe mâini ca să se ducă toată mizeria.

  4. Mulțumesc frumos pentru acest articol! E ceva cu care mă confrunt şi eu în această perioada şi articolul m-a ajutat să înțeleg mai bine ce se întâmplă de fapt. Big hug!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *