anaphielle
Share

Salutare tuturor, sunt Daniel Botea (.ro), blogoltean verde ca prazul și natural ca Aloe Vera. După prezentare v-ați dat deja seama că vorbesc cu perfectul simplu, însă azi am să vă vorbesc despre simplul perfect.

 

brain bulb simplu

UX pur și simplu

 

Nu stiam despre acronimul UX până când nu mi-a zis Dana că este pasionată de așa ceva. Mai precis de UX design.

Concluzia ei este că UX design nu este complicat, ci foarte complex. Hai că făcurăm treabă! Păi dacă nu e complicat, atunci e simplu 🙂

Am încercat să-mi amintesc o experiență memorabilă în calitate de utilizator al unui produs sau serviciu. Pe urmă, gândindu-mă la UX și la design, mi-am dat seama că în pandemie am „scalat” așa ceva. Vă explic imediat 🙂

De mulți ani obișnuiesc ca în (aproape) fiecare dimineață să fac gimnastică de înviorare. Nu ceva foarte complicat, mișcări de dezmorțire a gâtului, umerilor, brațelor, trunchiului, șoldurilor, genunchilor și tălpilor. Cum ar veni înviorare de dimineață și de sus în jos, printr-o serie de mișcări dezvoltate de-a lungul timpului.

Sunt exerciții relativ simple, dar care adunate însumează vreo 25-30 de minute de mișcare variată. În total sunt 16 exerciții consecutive, unele cu 25 de repetări, altele cu 30, cele mai multe cu 50, dar și cu 60 sau 120. Doar la 3 dintre ele folosesc gantere sau stepper. În rest, obiectul și subiectul exercițiilor se referă la corpul meu.

 

Hai la treaba, dacă-i simplu 🙂

 

În primele luni de pandemie, când au fost restricții și izolare, mi-am dat seama că voi fi afectat. Eu, care mergeam în fiecare zi pe jos iar în weekend alergam în parc, nu m-am imaginat stând pur și simplu în casă. E drept că mă mai duceam din 3 în 3 zile pe la serviciu, dar și așa mi s-a părut foarte puțin. Așa că am imaginat un program de mișcare care să înlocuiască mersul pe jos și plimbarea în parc.

Aveam deja la dispoziție cele 16 exerciții de înviorare, le-am planificat și după masa de prânz și după masa de seară. Dar imediat după masă, nu mai târziu.

Astfel, cele 30 de minute de mișcare matinală au devenit 90 de minute de mișcare planificată pe parcusul zilei. Cât un meci de fotbal 🙂

Pe parcurs am zis să mai adaug o serie de flotări înainte de masa de prânz și de cină. Am început cu 10 flotări, acum sunt la 35. Rezultatul a fost că în 2 luni am slabit 5 kg. Îmi propusesem să ajung la 75 kg de ziua mea. Am reușit chiar mai mult, iar de atunci am continuat și m-am stabilizat între 73.5 și 74.5 kg.

 

daniel botea - simplu perfect = danielbotea.ro

 

Este complicat? Nicidecum. Ce poate fi mai simplu decât să mai faci 30 de minute de mișcare după masa de prânz și după cină?

Ei, aici devine deja complex, vorba Danei. Si vorba lui Constantin Brâncuși, cel care a surprins în sculptură esența lucrurilor.

 „Lucrurile nu sunt greu de facut. Greu este sa te pui in starea de a le face”.

Vorbind despre esență, corpul nostru este proiectat pentru mișcare. Dar hai să vedem cum proiectăm experiența încât să fie și simplă și placută 🙂

 

 

human body simplu

Simplul perfect

 

Făcând aceleași exerciții de 3 ori pe zi, am început să le îmbunătățesc. În sensul de a fi mișcări cât mai complexe, cu amplitudine mare și cu participarea întregului corp. Rezultatul a fost ca în primele săptămâni de izolare eram într-o febră musculară permanentă. Când m-a lăsat febra musculară am introdus și flotările înainte de masa de prânz și de cină. Și ce să vezi, iar febră musculară 🙂

Mai era o chestie. Știind că după masa de prânz urmează 30 de minute de mișcare, parcă nu-mi venea să mă ghiftuiesc foarte tare 🙂 La fel și la masa de seară, care pentru mine înseamnă ora 18:00 cel târziu.

Ritualul ăsta simplu, cu 3 porții de mișcare a câte 30 de minute zilnic, trebuia să fie și perfect. Așa că am facut mișcare pe fundalul muzical oferit de MezzoTV. Exercițiile aveau de fiecare dată ritmuri diferite, în funcție de muzica simfonica, de jazz sau de balet care se nimerea la TV. Ce să mai, simplul perfect.

În rest am respectat ca de obicei Miercurea fără carne și Lunea fără alcool 🙂 Am băut bere ca în zilele normale (mai puțin Luni, când e zi fără alcool). Iar vin mai mult decât de obicei, pentru că aveam de studiat la disertație.

După ce s-au ridicat restricțiile, nu mai am atâta timp la dispoziție. Nu mai reușesc să fac chiar în fiecare zi cele 3 reprize de mișcare. Dar măcar 2/3 tot le fac zilnic.

Însă am revenit la alergarea de weekend, mai fac și alte mișcări și se compensează.

De exemplu ieri am făcut înviorarea de dimineață și am alergat în parc. La prânz mi-am făcut flotările și mișcarea de după masă. Iar seara, imediat după masa, am plecat la o plimbare pe jos prin parc.

Acum mă gândesc să urmez pașii pe care-i zice Dana în articolul despre UX design. După ce-am testat strategia experienței pe mine, timp de câteva luni, ar trebui să trec la cercetarea utilizatorilor.

Deci cine se baga? 🙂

Spor simplificator!

 

P.S.
Dacă sunteți bloggeri, să știți că simplul meu perfect face bine la și SEO 🙂 Energia dată de mișcare s-a văzut și-n optimizarea unor articole mai vechi. Dar și-n inspirația pentru a scrie mai mult pe blog.

Articol scris de

Daniel Botea

Oltean verde ca prazul si natural ca Aloe Vera, Amator Profesionist Iubitor de sport, natura si cultura (inclusiv culturi lactice si de vita de vie, sintetizate in Branzeturi cum se… cuVin),
Blogger, om si conector in cadrul Craiova Blog Meet, Asociatia Bloggerilor Olteni si Blogal Initiative Craiova.

Îl găsiți sub numele danielbotea pe Facebook, Google+, Twitter, Pinterest sau Instagram.  Și pe e-mail la danielbotea2008@gmail.com sau offline în Craiova 🙂

Câștigător al „greutatii in branzeturi Delaco” – cel mai mare Fan Brânză 2013 🙂

Câștigător Spring SuperBlog 2015.

Câștigător al concursului de blogging #EUinMyRegion inițiat de Comisia Europeană în 2017„Romanian blogger Daniel Botea came first with Oltenian Rugs, a tradition revived with European funds, which did extremely well in terms of website traffic, website ratings and judges’ scores.”

Pe Daniel l-am cunoscut la Gala SuperBlog și împreună am colaborat la Dandana. 

Este un om vesel, pozitiv, prietenos și cumsecade, iar ambiția și determinarea-i sunt companioni. 

Toate cele bune în jurul vostru să se-adune!

navigatie

2 Responses

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *