anaphielle

Babilon și Turnul Babel

Share

Află ce simbolizează Babilon și Turnul Babel!

Babilon

În planul simbolurilor, Babilon este opusul Ierusalimului ceresc și al Edenului. Cu toate acestea, conform etimologiei sale, Babilon înseamnă poarta zeului. Dar zeul spre care dă această poartă, dacă a fost un timp căutat în ceruri, în sensul spiritului, s-a pervertit în om, încarnând ceea ce are acesta mai josnic în el, instinctul de dominație și de desfrâu, ridicat la rangul de valoare absolută.

Acest oraș este atât de minunat, scria Herodot, încât nu există în lume un altul care să-i poată fi asemuit. Zidurile înconjurătoare, grădinile sale suspendate se numărau printre cele șapte minuni ale lumii.

 

Totul este distrus, căci totul a fost construit doar pe valori vremeinice

 

Simbolul Babilonului nu este cel al unei splendori condamnate pentru frumusețea sa, ci al unei splendori viciate, care s-a condamnat pe sine, îndepărtându-l pe om de vocația sa spirituală.

Babilonul simbolizează triumful trecător al unei lumi materiale și sensibile, care nu exaltă decât o parte din om și, în consecință, îl dezintegrează.

În câteva texte irlandeze, Babilonul simbolizează păgânismul, reprezentat în ceea ce are mai rău și acolo își vor face ucenicia copiii lui Calatin (așa numiții Fomoire) cu scopul de a-l ucide pe eroul Cuchulainn. Simbolismul nu diferă de cel al Babilonului din textele biblice, din care se inspiră în mod vizibil.

 

Turnul Babel

Turnul Babel simbolizează confuzia. Însuși cuvântul Babel provine de la rădăcina Bll, care înseamnă a confunda.

Omul îngâmfat se înalță peste măsură, dar îi este imposibil să-și învingă condiția umană. Lipsa de echilibru duce la confuzie pe planurile terestru și divin, și oamenii nu se mai înțeleg între ei: ei nu mai vorbesc aceeași limbă, adică nu îi mai leagă niciun consens, fiecare nu se gândește decât la sine, socotindu-se un Absolut.

Povestirea biblică se situează la sfârșitul capitolelor care privesc originea omenirii și precedă istoria, mai circumstanțiată, mai puțin mitologică și mai cronologică, a patriarhilor, fiind un fel de concluzie, la capătul acestei prime faze a istoriei omenirii, caracterizată prin constituirea progresivă a marilor imperii și a marilor cetăți.

Ciudat este însă faptul că sfârșitul acestei perioade este marcat în același timp de un fenomen social și de o catastrofă socială.

Confuzia creată la Turnul Babel constituie pedeapsa, am putea spune, a tiraniei colective care, tot oprimând ființa umană, stârnește proliferarea unor facțiuni ostile în sânul omenirii.

Fără a contesta în niciun fel intervenția divină în această catastrofă, putem crede că teofania lui Iahve nu exclude interpretarea simbolică potrivit căreia Iahve ar fi și el, în această împrejurare, o interpretare a justiției imanente, o expresie a conștiinței umane revoltate împotriva despotismului bazat pe o organizare totalitară.

 

O societate lipsită de suflet și de iubire este sortită să se risipească

 

Unirea nu va putea fi realizată decât pe baza unui nou principiu spiritual și a unei noi iubiri.

Aceasta este pedeapsa unei greșeli colective, notează R. de Vaux, care, asemenea celei a primilor părinți ai Bisericii, continuă să fie lipsa de măsură.

Antiteza Turnului Babel, cu lipsa de înțelegere și dispersarea lui, este într-adevăr acea viziune apocaliptică a societății noi, cârmuită de Miel, ca și darul limbilor de Rusalii.

 

 

sursa: Dicționar de simboluri – Jean Chevalier / Alain Gheerbrant

navigatie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *