anaphielle

Cifra trei – simbol în culturile lumii

cifra trei - casutaunuimelc.ro
Share

Cifra trei este pretutindeni un număr fundamental. El exprimă o ordine intelectuală și spirituală, întru Dumnezeu, în cosmos sau în om.

El sintetizează tripla unitate a ființei vii sau rezultă din îmbinarea lui 1 cu 2 – produs, în acest caz, al ”Împreunării dintre Cer și Pământ. Din Tao apare unu; din unu, doi; din doi, trei…” (Daodejing, 42)

Cel mai adesea însă, numărul trei, primul număr impar, este numărul Cerului, iar 2, numărul pământului, căci 1 este anterior polarizării lor.

Trei, spun chinezii, este un număr perfect (cheng), expresia totalității, a desăvârșirii: nu i se poate adăuga nimic. El înseamnă desăvârșirea manifestării: omul, fiu al Cerului și al Pământului, completează Marea Triadă.

Numărul trei este de altfel, pentru creștini, perfecțiunea unității dumnezeiești: Dumnezeu este Unul în trei persoane.

Budism, hinduism, șivaiști, Om

Expresia desăvârșirii este, în budism, Triplul Giuvaer sau Trlratna (Budhha, Dharma, Sangha), ceea ce taoiștii au tradus prin: Tao. Scripturi, Obște. Timpul este triplu (Trlkala): trecut, prezent, viitor; lumea este triplă (Trlbhuvana): Bhu, Bhuvas, Swar – pământ, văzduh, cer.

Și, tot pentru hinduși, Manifestarea Divină este triplă (Trlmurtl): Brahma, Vishnu, Shiva, aspectele generator, conservator, transformator ce corespund celor trei tendințe (guna): rajas, sattva, tamas – de expansiune, de urcare sau centripetă și de coborâre sau centrifugă.

La șivaiștii din Cambodgia, Shiva se află în centru, privind spre răsărit și flancat de Brahma, la dreapta sau la sud, și de Vishnu, la stânga sau la nord.

om simbol - casutaunuimelc.ro

Alte asemenea ternare au fost semnalate cu monosilaba sacră Om, care cuprinde trei litere (AUM), la fel cum există trei stări ale manifestării.

Magii sunt în număr de trei; ei simbolizează cele trei funcții ale Regelui Lumii, atestate în persoana pruncului Hristos: de Rege, de Preot și de Profet. Tot trei la număr sunt și virtuțile teologale.

China, Grecia, Allendy

Elementele Marii Opere alchimice sunt trei: sulf, mercur și sare.

În China, se vorbește despre cei trei frați Hi și trei frați Ho, stăpâni peste soare și lună.

Alți trei frați sunt, în mitologia Greacă, stăpânii universului: Zeus, peste Cer și Pământ; Poseidon, peste ocean; și Hades, peste infern.

Pentru Allendy, ternarul constituie numărul organizării, al activității, al creației.

Ternarul este exprimat prin felurite simboluri grafice, cum ar fi tridentul, trinacria (un pește cu trei trupuri și un singur cap) sau, într-un mod desigur mai simplu, prin triunghi.

Triunghiul – cifra trei

Caracterul chinezesc zi, reprezentat altădată printr-un triunghi, exprimă noțiunea de unire și armonie. Triunghiul, simplu sau integrând tetragrama ebraică sau Ochiul dumnezeiesc, este un simbol al Treimii; el este și un simbol al Marii Triade chinezești.

Iran

În tradițiile iraniene, cifra trei apare cel mai adesea ca purtătoare a unui conținut magico-religios. Remarcăm prezența și în tradiția Iranului antic, a cărui triplă deviză este: Gând bun, vorbă bună și faptă bună. În general, aceste trei bukht sunt denumite ”cele trei mântuiri”. Gândul rău, vorba rea și fapta rea îi sunt atribuite Duhului Răului.

Avesta

Diferitele părți ale Avestei, cele care tratează probleme rituale, ca și subiecte morale, abundă în aluzii la cifra trei care simbolizează întotdeauna triada morală a mazdeismului.
O sumă de paragrafe din Avesta descriu riturile de purificare pe care trebuie să le urmeze un om murdărit de atingerea de un nasu (cadavru): el trebuie să facă trei șiruri a câte trei gropi care se umplu apoi cu gomez (urină de bou) sau cu apă. Omul începe întotdeauna prin a-ți spăla mâinile de trei ori, apoi preotul îi stropește trupul pentru a izgoni duhurile rele.

Tragere la sorți

O străveche ceremonie magico-religioasă constă într-o tragere la sorți prin aruncarea a trei bețișoare (sau a trei săgeți).
Cifra trei se leagă și de ritul tragerii la sorți cu ajutorul unor săgeți divinatorii (azlâm): a treia săgeată arată cine este alesul, sau locul, comoara, etc.

Acest rit era răspândit la arabi încă dinainte de Islam. Este vorba, fără îndoială, de o datină străveche, ce acoperă o arie geografică foarte întinsă. Variante ale ei se găsesc la nomazii din stepe, dar și în Iran sau la beduinii arabi.

Cifra trei pentru călători

Când nomadul arab nu știa ce hotărâre să ia, el alegea trei săgeți: pe una dintre ele scria ”Domnul poruncește”, pe alta ”Domnul nu-mi îngăduie”. Ce-a de-a treia nici o inscripție. Omul punea cele trei săgeți în tolbă, apoi scotea una și urma sfatul scris pe ea. Dacă scotea săgeata pe care nu era scris nimic, relua operațiunea de la capăt.

În caz că cineva nu știa pe ce drum să o apuce sau încotro să se îndrepte (de pildă, încotro se afla mausoleul sfântului căruia îi erau adresate rugăciunile), exista următorul obicei: omul făcea trei răsuciri pe loc, apoi se îndrepta în direcția spre care se afla cu fața. Aceste trei răsuciri simbolizează nu numai ideea unei desăvârșiri, legate de cifra trei în practicile psiho-magice, ci și o participare la lumea invizibilă supra-conștiență, care decide un eveniment anumem într-un mod străin logicii omenești pure.

Eroi

La o a treia chemare lansată de un rege ce dorește să trimită un războinic într-o misiune primejdioasă, voluntarul se prezintă singur, dovedind astfel că este mai viteaz decât ceilalți.

Tot astfel, eroul care pleacă să înfrunte un demon, le va spune prietenilor săi că va scoate trei sunete: unul, când îl va vedea pe demon; al doilea când va lupta cu el; al treilea când îl va birui. El le mai cere tovarășilor săi să aștepte timp de trei zile atunci când merge să se lupte cu un demon, sau să intre singur într-un palat fermecat, sau să-și vadă iubita. Este de la sine înțeles că vitejia îl va feri de primejdii de-a lungul primelor trei zile.

Povești – simbol cifra trei

Un obicei simbolic străvechi, care apare prin povești, constă în a te ridica și a te așeza la loc spre a-ți manifesta astfel respectul și admirația.

O altă datină legendară adesea citată, consta în slobozirea vulturului. Când urma un rege fără urmași, locuitorii cetății dădeau drumul unui vultur. Omul pe capul căruia se așeza pasărea de trei ori era ales rege. Vulturul acela se numea baz-e-dawlat, vulturul prosperității.

Aceste trei acte succesive, pe care le regăsim în numeroase povești magice, asigurau succesul întreprinderii, constituind în același timp un tot unitar.

Poveștile reprezintă vitejia eroului în lupta corp la corp printr-un gest simbolic: eroul își ridică adversarul – adesea un demon – și îl învârte de trei ori deasupra capului; de-abia după aceea îl azvârle de pământ.

Spre a face mai înspăimântătoare puterea sălbatică a demonului, povestitorul arată cum acesta vine la luptă cu un trunchi de copac de care atârnă trei pietre de moară.

Furia și mânia regelui sau a eroului în mijlocul unei adunări se manifestă prin trei cute ce le apar pe frunte: nimeni nu mai cutează atunci să se apropie de ei sau să le ia cuvântul.

Visul

Pentru ca un vis să-și păstreze eficacitatea și să poarte noroc, omul care a visat trebuie să îl țină secret timp de trei zile. Nerespectarea acestei recomandări – de ordin mai degrabă psihologic – riscă să atragă consecințe neplăcute, Și aici, cifra trei marchează limita dintre favorabil și nefavorabil.

Sursa: Dicționar de Simbolui – Jean Chevalier / Alain Gheerbrant

Dacă ți-a plăcut articolul, îl poți distribui și prietenilor tăi de pe: 

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
navigatie

2 Responses

  1. Crezi ca Zeus, Poseidon si Hades, cat de stapani erau ei, comentau ceva cand ii chema mama la masa? :))

    Interesant articolul. Stiam o bucatica din simbolistica.

  2. Nu stiam de multe dintre semnificatiile astea, dar mie si sotului cifra 3 ne poarta noroc. De altfel e ziua cand sunt nascuta si la el e data nasterii care adunata da 3. 😛 Fain articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *