Recunoaște în inima ta că toate lucrurile sunt posibile. Nu am putea concepe că există miracole dacă acestea nu s-ar fi întâmplat. – Libbie Fudim
Magia este pretutindeni, dar câți dintre călătorii care pășesc pe cărările vieții au capacitatea de a o observa?
Dacă deschizi geamul camerei tale dimineața, la un pas de tine se întinde o lume magică, o lume prin care de foarte multe ori trecem de parcă ochii ne-ar fi închiși și am pluti nepăsători în lumea viselor.

Când ți-ai întrebat inima ultima oară ce-și dorește?
Tumultul vieții nu ne permite să-i mai auzim chemarea, căci am ales să fim roboții care aleargă după acceptarea celor pe care îi iubim sau a celor pe care i-am urcat pe un piedestal, în postura de autoritate supremă.
Ne dorim să fim validați, apreciați și iubiți, dar nu prin esența noastră divină, ci prin ceea ce am realizat.
Acum se vorbește tot mai mult despre iubirea necondiționată, dar câți dintre noi o practică cu adevărat?
Este uneori greșit înțeleasă și nu presupune sub nicio formă să permiți comportamente care-ți lezează valorile personale, ci să privești fiecare ființă umană cu aceiași ochi cu care te privești pe tine însuți.
Toate problemele pleacă de la faptul că nu ne cunoaștem cu adevărat, nefiind învățați să o facem.
Ne-a fost servit portretul pe tavă și l-am luat de bun fără obiecții, ajungând să purtăm în spate bagaje grele ale propriei familii și ale societății. Dar nu este niciodată prea târziu să ne eliberăm, să ne privim în oglindă și să ne întrebăm cine suntem.
Ochii sunt oglinda sufletului, iar atunci când oglindesc lacrimi
este timpul pentru o schimbare.

Magia este în noi, precum un izvor adesea nedescoperit, a cărui apă iese la lumină atunci când plouă abundent.
Cam așa se întâmplă și cu revelațiile pe care cei mai mulți oameni le au în momente de cumpănă ale vieții. Se și spune că până nu doare suficient de tare nu intervine schimbarea.
Majoritatea oamenilor calcă pe adevărata cale în urma unei suferințe, a unei pierderi, a unui diagnostic crunt, extrem de puțini fiind cei care o fac prin inspirație, prin deschiderea de a primi mesajele vieții.
Viața ne vorbește uneori șoptit, alteori cu țipete și apoi prin adevărate lovituri.
Doar noi decidem când alegem să-i dăm crezare.
Alege să privești natura cu mai multă atenție și să te bucuri de frumusețile pe care le oferă în mod necondiționat, învățând lecția generozității absolute pe care ne-o predă în fiecare clipă.
Natura este un adevărat maestru care vorbește despre momentul potrivit, despre răbdare, echilibru și transformare continuă.
Momentul potrivit este întotdeauna în prezent. Trecutul poate fi inspirație sau pedala care te frânează, iar viitorul un orizont încețoșat, sursă de teamă sau speranță, adeseori un cocktail ce provoacă fibrilație.
Trăirea în momentul prezent este o decizie conștientă și asumată, e precum respirația într-un exercițiu de meditație, e contribuție, implicare, dăruire, bucurie.
Magia lumii se naște prin oameni, din esența divină care se află în fiecare dintre noi!
Magia nu are nevoie de explicații, se simte în inima și se observă pictată în zâmbete inspirate din culorile curcubeului.
Atunci când mai multe inimi conlucrează pentru un scop nobil, prin iubire, dăruire și speranță se schimbă perspective și uneori chiar vieți.

Care este cauza care face inima ta să vibreze?
Luptă pentru ea azi, nu mâine, nu când vei avea timp, acum, în momentul prezent.
Privită dintr-un anumit unghi, lumea noastră pare una plină de lipsuri, de durere, de nedreptate, dar să nu uităm că există și reversul medaliei, la fel cum pentru zi există noapte.
Există oameni minunați care sfințesc locul prin simpla lor prezență, ființe care se dedică trup și suflet semenilor, care schimbă destine și aduc lumina în marele întuneric.
Tu poți fi un astfel de om și sunt absolut sigură că măcar o dată în viață ai și fost, printr-un gest mic sau printr-un munte de iubire adus în deșertul tristeții.
Spune MULȚUMESC pentru fiecare dar primit de la viață și oferă și tu la rândul tău din comoara pe care ai primit-o moștenire în calitate de călător privilegiat al acestei lumi.
Nu îți fie teamă să spui ÎMI PARE RĂU atunci când din postura de om supus greșelii ai adus o umbră de tristețe.
Nu lăsa partea ta întunecată să te transforme, să te facă să crezi că ești superior sau lipsit de importanță. Sesizează jocul pe care propriul ego îl face și lasă adevăratul EU să iasă la lumină. Combustibilul său este iubirea, cea mai puternică forță dintre toate, singura care nu poate fi nimicită niciodată.
Spune TE IUBESC din toată inima și lasă acțiunile tale să fie ghidate de ea.
Află care sunt cei 7 pași pentru o viață împlinită

Unde iubirea există totul este posibil!
Așa cum spunea cu atâta înțelepciune Mahatma Gandhi
,,Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume’’
Articol scris de Florina Popa Dumșe, o femeie minunată care a înțeles că ceea ce contează cu adevărat în această lume este omul cu acea părticică a sa care se numește suflet.
Vă invit să o descoperiți pe Florina pe blogul ei – Colț de suflet

Toate cele bune!

surse foto: pexels.com