anaphielle

Avem timp să devenim puternici experimentând

experimenteaza - casutaunuimelc.ro
Share

Proba experimentează . ro

Tema: Lecții de viață transformate în experiențe pozitive

Enunțul probei: Această probă este o provocare pentru voi: amintiți-vă de o experiență negativă pe care ați trăit-o la un moment dat și rescrieți-o, astfel încât de această dată povestea să se transforme în ceva pozitiv din care cititorii voștri să învețe ceva. Poate fi o despărțire sau un examen important picat, voi decideți ce să ne povestiți. Important este să vă concentrați pe aspectul pozitiv al poveștii rescrise, astfel încât să se transforme într-o adevărată lecție de viață. Succes!

Pentru că mi-a plăcut enorm de mult proba lansată de sponsorul experimentează.ro, m-am gândit să scriu la ea chiar dacă nu particip în competiția SuperBlog. Apoi mi-am spus că ar fi mai bine să las baltă ideea, dar nu am apucat, când, deodată, îmi trimite mesaj Daniel Botea și mă întreabă dacă ne băgăm să scriem la a doua probă. Am râs în sinea mea și am acceptat provocarea instant.

Astfel, el a oferit provocări de primăvară pentru bloggeri pozitivi, iar eu am ales să scriu despre o experiență foarte personală.

Pentru că nu participăm niciunul, nu am respectat întru totul brief-ul și cerințele sponsorului.

De fapt vrem să spunem că, dacă câștigătorii trofeelor devin melancolici, înseamnă că SuperBlog este cu adevărat o aventură care merită trăită și care nu va fi uitată nicicând! Dacă ești blogger și nu te-ai înscris încă, te îndemn să o faci! Îți va plăcea și va fi o experiență interesantă!

Main Banner

Avem timp să devenim puternici experimentând

”Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga,
să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou”
*

Am avut destul timp să pierd timpul și să-l regret, iar apoi să mă iert.

Am avut clipe în care m-am rătăcit de mine… Dar începând dintr-o zi am învățat să mă accept așa cum sunt. Să mă bucur de soare, de ploaie sau de furtuna din sufletul meu…

Am iubit întotdeauna oamenii. Chiar și când aceștia nu s-au purtat cu mine prea blând. Am avut mereu tot dreptul din lume să îi judec, precum și să-i iert. N-am avut niciodată dreptul să fiu rea…

Viața mi-a spus: experimentează!

anaphielle creatives

O lecție subtilă de viață

În urmă cu aproximativ 8 ani am fost diagnosticată eronat cu Tulburare de Personalitate tip Borderline. Pentru mine a fost un mare șoc. Fiind o persoană autodidactă am început imediat să mă documentez. Am aflat cu stupoare că nu există tratament pentru asta și că va trece de la sine după vârsta de 35-40 de ani.

Mă simțeam de foarte mult timp defectă și am refuzat să rămân așa ani întregi. Cea mai mare temere a mea era să nu le fac rău celor din jurul meu. Nu mai știam în acel moment cine sunt. Știam doar ce vreau!

Când mi s-a spus diagnosticul am crezut că va pica cerul pe mine. Nu mă regăseam deloc! Știam (de la cineva anume) că ceva este în neregulă cu mine, dar nu asta! Și știam că ”nebunii nu recunosc că sunt nebuni”…

”Trebuie să fac ceva!”, mi-am spus.

Atunci am descoperit dezvoltarea personală. Metoda prin care am crescut și am învățat că nu sunt cu mult mai defectă ori mai perfectă decât alți oameni.

Am început să citesc tot felul de cărți și de articole. Unele mai tare m-au bruiat, altele mi-au deschis ochii. Dar toate, una peste alta m-au ajutat într-un fel. Apoi am căutat oameni…

experimentează dezvoltare personală

Iar cea mai importantă lecție pe care am primit-o a fost că

Nu sunt o victimă!

am înțeles că era perfect normal

să-i judec pe alţii şi să mă absolv pe mine însămi,
să citesc şi să scriu,
să corectez ce-am scris, să regret ce-am scris,
să fac proiecte şi să nu le respect,
să îmi fac iluzii şi să răscolesc prin cenuşa lor mai târziu.

să învinovăţesc destinul şi amănuntele,
să privesc norii, reclamele sau un accident oarecare,

să îmi alung întrebările, să amân răspunsurile,
să sfărâm un vis şi să-l reinventez,
să îmi fac prieteni, să-i pierd,
să primesc lecţii şi să le uit după-aceea,
să primesc daruri şi să nu le-nţeleg.
*

Astfel, pornind de la un diagnostic eronat care mi-a adus pe moment o experiență negativă, am început să îmi transform treptat viața într-o experiență pozitivă. Într-un final i-am dat dreptate lui Sigmund Freud care ”mi-a spus”:

Înainte de a te diagnostica singur cu depresie sau stimă de sine scăzută, uită-te în jur şi asigură-te că nu eşti înconjurat de idioți.

La mine a funcționat mai profund: înainte de a accepta un diagnostic dur și eronat, asigură-te că nu trăiești cu un om toxic, un om care vrea să te schimbe, un om care nu știe să te accepte și să vadă frumusețea din tine.

Dar așa cum am spus: Am iubit întotdeauna oamenii. Chiar și când aceștia nu s-au purtat cu mine tocmai cu blândețe. Și am ales să iert.

am învăţat că indiferent cât de mult aș suferi,
lumea nu se va opri în loc pentru durerea mea.
Am învăţat că trecutul şi circumstanţele

mi-ar putea influenţa personalitatea
dar că EU sunt responsabilă pentru ceea ce devin.
*

Am avut, până în urmă cu 8 ani, nenumărate clipe în care m-am rătăcit grav de mine… Dar începând cu o singură zi, în care nu am fost de acord cu un diagnostic, am învățat treptat să mă accept așa cum sunt. Să mă bucur de soare, de ploaie și de furtuna din sufletul meu…

Și astfel am reușit să mă bucur de mine și de viață! De copiii mei și de zâmbetele lor gingașe! Iar pe plan profesional, din ”nimic”, am reușit să devin autor de povești pentru copii, blogger, ilustrator, graphic designer, art designer, UX Designer, câștigătoare a trofeului SuperBlog 2019 și autor publicat în Germania.

Din această experiență ciudată și îndelungată a mea, povestită atât de scurt și fără prea multe detalii, îți pot sugera că cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru tine este să începi să devii puternic/ă. De fapt nu contează numele problemei, ci reacția pe care o ai în fața ei!

Rămâi blând/ă și iartă, pentru că o experiență negativă poate fi de fapt un mijloc de transport spre tine însuți, transformându-se pe ansamblu într-o poveste pozitivă.

Cum poți deveni puternic/ă?

Experimentează viața!

prin:

experiențe de dezvoltare personală care te ajută să ai încredere în tine
experiențe cu adrenalină care te vor ajuta să îți depășești fricile
experiențe de relaxare care îți vor oferi liniște și echilibru interior
sau orice consideri că se potrivește personalității tale și felului tău de a fi

Găsești inspirație și nenumărate opțiuni la furnizorul tău de experiențe

Informează-te! Dorește-ți mereu să afli mai multe despre tine, despre reacțiile tale și despre limitele tale. Alege să evoluezi și să te dezvolți personal pentru binele tău!

Avem tot timpul din lume să devenim puternici!

Viața ne spune:

experimentează

*poezie ”Avem timp” – Octavian Paler

articol scris cu drag pentru proba experimentează din cadrul competiției Spring SuperBlog 2020

surse foto: experimentează.ro și arhiva personală

navigatie

12 Responses

  1. Toate se întâmplă cu un scop, chiar și un diagnostic greșit. Ok, în cazul meu nu cred în ce am spus, dar la tine e clar că se aplică. Ești minunată și chiar ești un om de la care am ce învăța! ❤️

    1. Îți mulțumesc, dragă Dana! Dacă poveştile mele pot ajuta, mă bucur! Poți da şansa să crezi şi în cazul tău. Noi românii avem o vorbă: nu e dracul chiar atât de negru!
      Îți doresc tot binele din lume şi multă putere! 🤗

  2. Foarte frumos materialul tau🤗♥️!
    Și ai perfecta dreptate… De fapt, dacă este sa extind, raportat la „tiparul social” toți suntem putini defecți. Dar tocmai asta este ceea ce ne oferă Unicitatea. Asta ne face sa fim noi!
    Te îmbrățișez și ma bucur mult ca ai răspuns provocării! Chiar era păcat ca acest material sa rămână în interiorul tău și sa nu ajungă și la noi!

    1. Mulțumesc şi eu, dragă Grațiela! Raportat la tiparul social şi la cerințele induse de mass-media, suntem mai mult ca defecți. 🙈

  3. Viata ne pune in niste circumstante pe care, poate nu le intelegem la inceput dar care duc la transformari uimitoare. Lectiile nu sunt intotdeauna usoare dar tocmai drumul acela plin de incercari ne construiesre atat de frumos. Un articol minunat! Te imbratisez!💜

    1. Mulțumesc mult pentru apreciere şi cuvintele frumoase! Ați oferit o temă minunată pe care nu o puteam ocoli. Jurizare uşoară în competiție şi toate cele bune! 🤗

  4. Ce nu te ucide te face mai puternic. Într-adevăr, oamenii pun etichete și te judecă în necunoștință de cauză. Sunt lecții de viață din care înveți și te călești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *