Când vrem să luăm decizii pentru viața noastră și să ne stabilim obiectivele de viitor, avem tendința de a ne îndoi de capacitățile noastre. Una dintre cele mai bune terapii din această lume este comunicarea cu noi înșine. De ce este important să vorbești cu tine?
Te-ai gândit vreodată că, în timp ce trăim într-o lume în mișcare rapidă, începem să căutăm în grabă soluțiile la problemele noastre generale, când tot ce trebuie să facem este să ne liniștim, să ne relaxăm și să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine?
Orice dificultate ai avea în acest moment, îți propun să îți alungi îndoielile și să te încurajezi că vei face față și va trece.
Vorbește-ți cu blândețe și compasiune, așa cum ai dori ca alții să o facă!
Haide să continuăm acum cu acest articol și să aflăm împreună câteva lucruri interesante legate de modul în care poți să vorbești cu tine.
„Pot să o fac!”
Dacă nu ai mai făcut asta până acum, atunci în primul rând, trebuie să începi să spui acest lucru în fiecare zi până când se va încadra perfect în mintea inconștientă.
Dacă vrei, o poți face în fața unei oglinzi. Spune ”Pot să o fac!” în timp ce îți imaginezi succesul în mintea ta. Curând te vei simți un om mai puternic decât vei crede vreodată că poți fi!
Aceasta este una dintre cele mai pozitive mantre prin care te vei ajuta să te adaptezi în viața ta.

Gândește-te la soluții constructive
Cine nu are nici măcar o problemă? Dacă trăim, înseamnă că experimentăm și bune și rele. Cu toții ne izbim de o grămadă de obstacole.
În timp ce vorbești cu tine, ceea ce ar trebui să faci este să îți folosești mintea pentru a gândi spre soluțiile constructive la toate problemele care persistă încă în viața ta.
Renunțăm așadar la scenariul „de ce eu” și construim scenariul pozitiv pe care ni-l dorim.
„Nu sunt obosit”
Oricât de greu ți-ar fi, spune-i minții să nu fii obosit și să nu renunțe.
Adesea, avem tendința să renunțăm la a vedea un scenariu pozitiv în viața noastră doar pentru că ne stabilim singuri în minte că nu mai putem obține ceea ce ne dorim.
Mintea noastră are capacități nesfârșite pentru a putea ajunge și explora o lume cu totul nouă în interiorul căreia nimeni altcineva nu poate pătrunde.
Dacă ne spunem că suntem epuizați, atunci așa vom fi. Deci mai bine am gândi invers pentru a rămâne optimiști în situațiile dificile.
„Nu port invidie”
Gelozia este ceva care te va trage în jos, fără să te anunțe măcar.

Ori de câte ori simți invidie pe ceva sau pe cineva, intră imediat într-o mică sesiune de terapie cu tine. Spune-ți că există loc sub soare pentru toți și că fiecare este destinat să meargă pe drumul vieții într-un anumit fel.
Nu este deloc necesar să fii gelos pe succesul cuiva, mai degrabă ar fi mai bine să te inspiri din el.
Nu e totul despre mine
De fapt ceea ce spun alții la adresa noastră nu prea este despre noi. Cele șapte oglinzi eseniene o arată atât de clar. De ce să o mai luăm personal? N-are rost!
Mai bine, atunci când simți că vorbele grele te descurajează, imaginează-ți că celălalt își spune sieși tot ceea ce ți-a comunicat.

Nu uita că ai început cea mai frumoasă terapie pentru a crea echilibru în viața ta!
Pentru a-ți fi mai ușor, îndepărtează-te de persoanele toxice din jurul tău. Acești oameni îți umbresc calea spre succes!
De ce este important să vorbești cu tine
Scopul acestui tip de terapie este să ne facă să devenim mai conștienți de noi înșine și mai orientați spre acțiune.
Este un mod de a trăi care ajută la eliberarea stresului și mărește încrederea în sine. Această metodă poate înlocui programele distructive din subconștient cu noi programe constructive.
Deci, să vorbești cu tine poate aduce doar beneficii și efecte pozitive asupra subconștientului. Totuși, oferă-ți timp și nu avea așteptarea ca viața ta să se schimbe în totalitate peste noapte. Ai răbdare cu tine și cu mintea ta!
Pas cu pas viața ta se va schimba în mai bine.

Toate cele bune și o viață cât mai frumoasă!
surse foto: pexels.com
13 Responses
Oooo, asta cu nu sunt obosit o sa o încerc numaidecât. :))) Super articolul, mie îmi pică tare bine! ❤️
Nu-i adevărat cu marți, 3 ceasuri rele. Sunt născută marți, pe 13 și nu mă plâng. Ok, nu tare. :)))
Mă bucur că a picat numai bine! Încerc = în cerc, deci fă-o mereu şi nu mai încerca nimic. ???? Poate voi scrie şi un articol despre puterea cuvintelor.
Te îmbrățişez!
Ok, atunci în cerc voi repeta! :)) Aștept cu interes articolul! ❤️
Sunt intr-o perioada dificila a vietii mele despre care nu am spus nimanui. Nu imi prea gasesc locul, rostul. linistea si fericirea. Nu am spus nimanui pana acum pentru ca am uitat sa vorbesc intai cu mine. Poate asa as elibera gandul negativ si tensiunea si as putea sa ma reechilibrez.
Multumesc Dana pentru efortul tau de a arata ca suntem mai buni, ca putem si ca are rost. Iti sunt foarte recunoscatoare si desi te citesc constant, nu intotdeauna imi gasesc cuvintele sa multumesc.
Îți doresc multă pace sufletească, dragă Roxana! Adu-ți aminte mereu de frumusețea ta interioară. Viața este precum natura, cu dealuri şi văi, cu furtuni şi soare. În cele mai dificile momente avem nevoie doar de noi, dar din păcate uităm asta şi totul devine un coşmar. Te îmbrățişez şi îți doresc toate cele bune!
Cand eram in cele mai de jos momente ale mele imi inventasem o terapie. Imi scriam singura mesaje :)) ma descarcam, ma încurajam. Nu puteam vorbi cu nimeni. Inca nu pot, dar scriu.
Şi terapia prin scris este foarte puternică. Este minunat că o faci! Îți doresc multă pace în suflet!
Foarte frumos si motivant. Mi se pare ca o abordare pozitiva e cheia succesului.
Mulțumesc! Da, abordarea pozitivă este una dintre chei. Vizualizare – încredere – acțiune. Mult succes, Răzvan!