anaphielle

Frica de foaia albă

Share

La ora 14 Leo se instalează la biroul său, cu telefonul scos din priză, cu ușa închisă, ferm hotărât să aștearnă pe hârtie raportul vitezei pe care i-l ceruse șeful… pentru a treia oară chiar în acea dimineață.
”Leo, pari să fi uitat despre raportul asupra interprinderii X…!”, îl ironizase șeful.
Departe de a-l fi uitat, acest raport îl obsedează pe Leo atât de mult, încât a hotărât să se înhame în această după-amiază, lăsând la o parte orice treabă.
Grijuliu să întrunească toate condițiile susceptibile să-i ușureze îndeplinirea sarcinii delicate care îl așteaptă, Leo îțo mai acordă câteva minute pentru a-și aranja biroul, a închide agenda și a-și încărca stiloul cu un cartuș nou.
Gata…? Haide! Cu creierul pregătit de start, Leo privește deodată foaia albă cu o senzație de amețeală… Cu ambele mâini pe foaie, el încearcă în zadar să-și adune ideile, amintirile, observațiile…
Dar, deși palmele îi transpiră pe foaia albă de hârtie, nici un cuvânt nu se așterne acolo…

Frica de foaia albă se traduce cel mai adesea prin această inhibiție care-l cuprinde pe Leo, în momentul ”trecerii la actul” scrierii.
De la descurajare la enervare, odată atinși de acest sindrom, putem traversa momente mai mult sau mai puțin penibile.

Ce este această frică?

Foaia albă reprezintă înainte de toate o zonă de libertate

Foaia albă conține toate posibilitățile. Ea ne plasează în fața unei multitudini de opțiuni. Din această multitudine de opțiuni – de idei, de logici, de transpuneri în cuvinte – una singură trebuie să iasă la suprafață. această opțiune va fi întărită prin caracterul definitiv și ireversibil al scrierii. Spre deosebire de vorbire, efemeră, a cărei calitate depinde în mare parte de eforturile de memorare ale auditoriului, producția scrisă există chiar și înafara prezenței unui cititor.

Documentul scris scapă într-un fel autorului său

Împărțiți între frica de a scrie, dar reținuți de frica de a ne trăda, prin alegerea unei singure opțiuni posibile, devenim victima unui conflict intern care este responsabil de această inhibiție.

Foaia albă simbolizează, de asemenea, absența, vidul, izolarea

Scrierea necesită plecarea de la nimic pentru a ajunge la o realizare construită, sprijinindu-ne pe multiple competențe: logică, norme gramaticale și ortografice. Această neliniște, legitimă, prealabilă unei operațiuni complexe, ne poate pune pe fugă. Atunci pot interveni comportamentele de evitare care pun stăpânire pe noi.

Foaia albă reprezintă o zonă de riscuri

Ce loc ocupă riscurile reale? Dar riscurile fictive? Este greu de estimat. Totuși contextul, relația dintre noi și cititor impun un număr de constrângeri.

Frica de foaia albă în funcție de trecutul școlar

Amintirile pe care le păstrăm de la ”antrenamentele” de exprimare în scris pot într-adevăr să explice eventualele blocaje actuale.

Să înțelegem fenomenul

Suntem de fapt prizonierii unui sistem auto-întreținut în care cu cât cultivăm mai mult sentimentul de a nu reuși, cu atât sporește angoasa.


Următoarea figură reprezintă schema mentală care ne ține prizonieri:

În timp ce unii se tem de dificultățile legate de exercițiul de producție, adică de etapele, procesul de elaborare al scrierii, alții se tem de rezultate, de efectul pe care-l va produce scrierea lor, resimțind cu acuitate că:

  • greșelile acuză;
  • cuvintele pot trăda;
  • stângăciile de ton șochează;
  • lipsa de eleganță deranjează.

În fond, angoasa în fața foii albe este o formulare improprie, din moment ce, până la urmă, frica provine mai puțin din situația de producție decât din pagina potențial scrisă.

Cu ce poate încurca această pagină virtual scrisă?

 

Scrierea are proprietatea majoră de a afișa gândirea noastră, de a reflecta prin aceasta justețea raționamentului nostru, întinderea culturii noastre, bogăția sensibilității, logicii noastre, etc., adică tot atâtea capacități care configurează ceea ce numim inteligență.
Altfel spus, se pare că există o strânsă corelație între ”a scrie bine” și ”a gândi bine”. Astfel, dând ocazia cititorului de a judeca una din ele, aceasta îl va autoriza să o judece și pe cealaltă. Iată-ne deci expuși severității sau bunăvoinței sale, în funcție de starea de spirit în care-l găsim sau în care-l plasează lectura.
Oricum ar fi, ne temem de o critică la adresa persoanei noastre.

De aceea, a scrie presupune două riscuri suprapuse:
– cel de a decepționa în legătură cu forma: stilul
– cel de a decepționa în privința fondului: ideile, orientarea gândurilor

Or, dacă este amar să constați propriile lacune ortografice sau gramaticale, a te îndoi de propria claritate de spirit sau de propriul sistem logic este cu mult mai dureros!

Cel care scrie, cunoscând frica de foaia albă, se teme de fapt de a fi evaluat nu potrivit lui ”a face”, ci în privința lui ”a fi”.

Să îmblânzim vocile interioare pentru a depăși frica

Vocile interioare care inhibă scrisul sunt uneori necondiționate*: ”sunt o nulitate”, în tim pe altele sunt condiționate**: ”nu sunt destul de informat”.
Ele impun desigur un tratament diferit.

*Vocile interioare necondiționate se exprimă în termenii ”eu nu sunt”
**Vocile condiționate se exprimă în termenii ”nu am” sau ”nu fac”

Să examinăm mai îndeaproape postulatul pe care se sprijină în general vocile necondiționate și să căutăm să-i înțelegem cauzele:

”Sunt o nulitate” deoarece
A scrie bine = A gândi bine

 
  • Scrierea se scrie pe o gimnastică mentală, ce ne determină să exersăm în același timp și manipularea instrumentelor logice;
 
  • Scrierea adaugă o nouă valoare ideii inițiale, în general prea puțin structurată;

 

 
  • Gândirea ne obligă să dăm dovadă de rigoare și de disciplină personală. În consecință, cel care prezintă deja o anumită rezistență la efort intelectual este mai capabil să dezvolte calitățile de organizare necesare pentru a scrie.

 

Având în vedere aceste constatări, am putea decide că:
A scrie bine = a gândi bine și reciproc

Potrivit acestei logici, un redactor neliniștit se teme că cea mai mică greșeală de sintaxă ar putea indica o disfuncționalitate mai gravă, așa după cum cea mai mică anomalie detectată într-un sistem complex ar dezvălui în realitate un viciu ascuns.

Totuși, experiența demonstrează și limitele acestei implicații. Suntem oare cu adevărat siguri că a gândi bine ne face în mod necesar să scriem bine și invers?

Într-adevăr, cum am putea nega faptul că:
– cei care au idei nu sunt neapărat și cei care au cea mai mare ușurință în a le transcrie;
– spiritele cele mai inventive sunt adesea mai rebele în privința aplicării convențiilor; or, limba este un sistem de convenții de neocolit;
– ucenicia limbii rămâne independentă de dezvoltarea capacităților cognitive ale unui individ.

În consecință, ne-am pripi dacă am trage concluzia că există o interdependență absolută între aceste două facultăți: a gândi bine nu implică deci în mod obligatoriu a scrie bine.

Vocile necondiționate, judecând independent și dincolo de obiectivul de lucru prezent, pot fi deasemenea deviate de o ”recadrare”* a elementelor factuale. În felul acesta, vom face efortul de a suprapune discursului exagerat generalist un discurs orientat către aprecierea informațiilor necesare articolului nostru:
– care sunt informațiile pe care le dețin cu adevărat?
– care este originea acestor informații?
– această origine este credibilă? este sigură?
Verificarea validității informațiilor care alimentează munca ne permite să căpătăm încredere și să avem o stare de spirit mai constructivă.

* A recadra înseamnă a înțelege realitatea în conformitate cu noile informații selecționate. Tehnică recomandată de membrii Școlii de la Palo Alto: Hall, Watzlawick.

 

Pentru a atenua fenomenul de autoumilire denunțat mai sus, trebuie să știm de asemenea să lămurim situația prezentă prin rememorarea altor situații de redactare reușite. Pentru aceasta, ritualul se poate dovedi foarte util; alegerea ”stiloului” și a momentului furnizează atât repere estetice, cât și practice. Obișnuința întreține reflexul. Degeaba te întrebi care este momentul cel mai propice pentru a scrie; programează acest moment!
Astfel, susținut de puterea obișnuinței, vei începe…

Vocile condiționate, mai disimulate, căci sunt mai oneste, ne pot de asemenea bântui; de la ”nu sunt destul de bine informat” la mai hotărâta afirmație ”nu mă pricep”, ne împotmolim în motive tocmai bune pentru a nu începe.
Aceste motive țin fie de analiza pe care o facem situației, fie de modul în care înțelegem mizele ei ascunse.

Situația cuprinde diferite familii de informații:
– relative la cunoașterea destinatarului (cititorilor);
– privind stăpânirea informației de către noi, pretext de a scrie;
– aferente puterii noastre de înțelegere a circumstanțelor.

Cuantifică, califică așadar cu obiectivitate informația pe care o deții.
Scotocește, cotrobăie, capitalizează orice informație care îți permite să fii mai sigur(ă) pe tine pentru a începe.

Vocile interioare motivate de frica mizelor situație sunt de asemenea periculoase. Într-adevăr, în spatele mizelor se ascunde o rețea uneori complexă de elemente.
Distingem printre aceste elemente: miza, aprecierea câștigurilor, anticiparea posibilelor pierderi.

Citește și:
Tips&Tricks despre scris
Cele șase tendințe ale stilului de scris

 

Scapă de frica de foaia albă!

Pasul 1

Analizează contextul în care te afli în momentul scrierii.
Care sunt presiunile ce se exercită asupra ta?
Sunt ele legate de termene? De persoanele cărora te adresezi? De persoanele din partea cărora vine cererea? De terțe persoane? De un litigiu nerezolvat?
Recapitulează consecințele negative pe care scrierea ta le poate declanșa și analizează partea de irațional pe care imaginația ta o poate adăuga.

Pasul 2

Analizează-ți frica

Analizează-ți comportamentul atunci când resimți frica de foaia albă.
Te temi de riscurile:
– de a fi prost înțeles?
– de a fi judecat(ă) greșit?
– de a decepționa?
– de a fi incomplet(ă)?
– de a fi stângaci(e)?
– de a trebui să te justifici?
– de a fi comparat(ă)?
Invers, în ce situație ai mai multă încredere în tine? Persoanele cărora te adresezi joacă un rol? Subiectele pe care le tratezi îți influențează comportamentul? Stăpânirea tehnică a subiectului are vreo contribuție? Statutul tău are vreun impact?

Pasul 3

Ascultă-ți vocile interioare

Când nu reușești să ”demarezi” redactarea, când bați pasul pe loc, ce discurs interior auzi?
Când auzi ”sunt realmente nul… chiar nu am nimic în cap… nu sunt poate destul de cultivat sau de informat sau inteligent…” , spune-ți inversul, ascultă ceva ce te binedispune, spune afirmații pozitive și amintește-ți acele momente în care ai reușit.

Pasul 4

Determină miza

Reperă ceea ce se află în joc prin obiectivul tău de scriere:
1. situația în sine;
2. calitatea relație cu partenerii de lucru;
3. valoarea adăugată prin munca ta;
4. sancțiunea care apasă asupra muncii tale.

Pasul 5

Schema aborescentă

 

Atunci când ai de scris ceva, în primul rând trebuie să-ți clarifici obiectivul. Poți alege din lista de mai jos ceea ce răspunde mai bine situației tale:
Se pune problema:
Să dai
– o știre, ca urmare a unei întrebări,
– directive,
– un punct de vedere,
– o critică,
– un studiu?
Să ceri
– o informație,
– o confirmare,
– un serviciu,
– o critică,
– o autorizație?

Să presupunem că alegi ”să oferi un punct de vedere”.
– Ia o foaie de hârtie și așează în centrul paginii obiectivul ales: să oferi un punct de vedere.
– înscrie la întâmplare tot ceea ce îți trece prin cap, fără autocenzură. Stimulează-ți cercetarea consultând un dicționar de sinonime, ”instrument ce vă permite să explorați, plecând de la o idee, a universului cuvintelor care sunt legate de aceasta și să găsiți idei plecând de la cuvintele legate de o noțiune” ( extras din prefața la Thesaurus Larousse 1995)
– păstrează întreaga spontaneitate notând, fie și provizoriu, cuvintele care îți vin în minte. Astfel vei putea oricând să cauți o formulare mai fericită
– presară schema cu exemple și cu anecdote notate sumar
– străduiește-te să trasezi sistematic legăturile de asociere pentru a crea progresiv osatura documentului
– Dinamizează această reprezentare grafică cu simboluri, culori, săgeți, semne vizuale ludice pentru a reliefa ideile și a ușura utilizarea ulterioară
– adaugă orice asociere suplimentară din momentul în care consideri că există o legătură între mai multe idei
– copie schema ori de câte ori ți se pare necesar pentru a echilibra pagina și a realiza un suport de sinteză agreabil
– numerotează ideile în ordinea în care ele se vor articula logic într-un plan și vor putea constitui paragrafe ale unui document redactat.

Pasul 6

Repetă, scrie, repetă, scrie…

Experiența vindecă în mod sigur frica de foaia albă!

Acestea fiind scrise, îți doresc toate cele bune și mult succes în ceea ce îți propui!

 

 

 

anaphielle

surse informații adaptate prezentului: Cum să scriem – Catherine și Odile Pierron

surse foto: Canva.com

navigatie

9 Responses

  1. Felicitări!!! Am savurat pe deplin acest articol! A fost exact genul meu de scriitură. Pur și simplu nu pot spune decât că apreciez enorm valoarea pe care ai oferit-o cititorilor prin intermediul textului tau. Mult superior primului (dar era si normal sa fie asa, avand in vedere ca acela reprezenta doar un preambul!)
    Felicitări încă o dată!

  2. Draga Dana, descopar ca articolele tale sunt nu doar bine documentate si structurate, ci sunt un imbold spre mai bine, spre noi teluri, spre redescoperiri. Multumesc. Multumesc tare mult pentru acesta, pentru ca, tocmai scriu si eu o carte si am multe bariere de trecut. 🙂 Te imbratisez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *