anaphielle

Cum ajunge un Pește să facă o călătorie spațială

Share

Pește? Din categoria Zodia Peștilor și tehnologia.

Azi vreau să fiu haioasă, dar nu știu când și nu știu cine mi-a vărsat solnița cu umor pe covor, iar Roomba l-a aspirat. Cum cine e Roomba? IRobot, aspiratorul inteligent care m-a scăpat de mătură și făraș. Dar asta e altă poveste. Să vă spun despre zodii, de fapt despre mine.

”Se știe că Peștii nu știu niciodată dacă vin sau se duc. Sunt aici și acum. Dar mâine e posibil să fi plecat (cu pluta).” Semn mutabil, flexibil, este mai degrabă o combinație dintre Ursula și Neptun. Știind că are aripioare, de când a încercat să zboare, e căzut în cap. Orice ai face, are întotdeauna dreptate și știe el mai bine. Zăpăcit până la Doamne-ajută și înapoi, nativul zodiei Pești se dă cu fundul de pământ și jură că nu e nebun. Cam ca Sheldon Cooper.

Când vine vorba de tehnologie, Peștele se bate cu pumnii în solzi că poate trăi fără ea, dar adevărul e total pe dos. Este înconjurat de tot felul de lucruri care îi pot ușura viața, adesea prea nedreaptă. Dacă nu reușește de la bun început să înțeleagă detaliile tehnice de pe hârtia aia din cutie, amin și aleluia.

Aș putea povesti un pic despre cum am început să folosesc cu adevărat tehnologia din casa mea? Îmi vine în minte momentul în care mamaia venise în vizită la noi și ne-a adus ceaiul pe cooling pad. Da, și ea tot sub semnul lui Aquaman era născută. Povestea asta e ca aia cu video-ul acela în care cineva taie zarzavatul pe tabletă, motiv pentru care mai bine vă povestesc altceva.

Femeia Pești, adică eu, este atât dușmanul, cât și prietenul ei cel mai mare. De ce? Stai numai un pic să vezi și să nu crezi.

Mă uit prin casă și-mi imaginez cum ar fi să nu am toate nebuniile astea de aparate moderne și chestii tehnologizate, gadged-uite și extra-terestre . Pustiu. Ciudat. Sumbru.

Ah, sumbru ca în seara aia de care voiam de fapt să scriu, pe când ne bucuram eu și soțul meu de faptul că cei mici adormiseră devreme.

Disclaimer: întâmplare 100% reală.

Am alergat bucuroși spre sufragerie de zici că eram la curse, și am scos de după pat cufărul de carton pe care scria mare ”accesorii laptop”. Bine, laptop sau Pc. Le țineam la un loc, ascunse pentru a nu fi confundate cu jucăriile. Plănuisem de ceva vreme o seară de Gaming și aceasta venise. Nimic nu mai exista în jurul meu. Mă credeam prin Paradis, nu alta!

spacer pește

Am început cu clasicul Bomberman, urmat de Chicken Invaders. Ce, credeai că am chiar eu capacitatea să joc vreun Assasins Creed, World Of Warcraft sau măcar CounterStrike? E de-ajuns că știu de ele! Cel mult, Mortal Kombat și aia pentru că apăs haotic pe toate butoanele fără să am habar cum reușesc cele mai speciale scheme. Soțul s-a adaptat cerințelor mele în lipsa amicilor săi gameri, dar nu aici vreau să ajung. Măi, om bun, să fi trecut vreo două ore de când toceam tastatura și joystick-urile când începem a simți un miros ciudat. Ne asigurăm unul pe altul de lipsa flatulențelor, dar mirosul persistă. Chiar de neignorat.

Verificăm copiii. Pampersul celui mic curat. Verific litiera pisicilor. Abia o curățasem. Verific dacă Maxi, cățelul a făcut vreun tortuleț. Nimic. Și ne uitam unul la altul și altul la unul în timp ce minutele treceau și mirosul parcă tot mai intens devenea.

carcasa spacer pește
carcasa Spacer Middle
Tower ATX-SPC Mercury

Am început să mirosim televizorul, prizele, laptopul, chiar și telefoanele. Am verificat toate cablurile din casă, am deschis până și carcasa Spacer. Am verificat tot ce înseamnă componente Pc. Nimic. Parcă era, parcă nu era miros de încins.  

Sper ca ceea ce spun în continuare să nu vi se pară mai ciudat și mai penibil decât a fost, dar ne-am mirosit și unul pe altul. Cel mai cretin moment, demn de premiile Nobel pentru proști, dacă ar exista așa ceva, a fost când unul dintre noi a spus: ”Miroase a mortăciune, mă duc să fac un duș.”

Cel mai probabil eu am fost asta, tipica femeie neptuniană, plecată cu pluta în loc să țină tridentul în mână.

Ei bine, om bun, care stai și citești acum, și probabil te crucești… în acel moment puteam jura că făcusem și verificasem tot ce se putea, fără a ajunge la sursa mirosului. Am lăsat baltă jocurile. Seara relaxantă a devenit cât se poate de ciudată. M-am trântit epuizată pe pat, dar n-au trecut două secunde c-am sărit ca arsă. ”Ciorbaaaa!” . Da, știu că multora li s-a întâmplat să uite mâncarea pe aragaz, dar câți oare au omis bucătăria ore întregi de parcă nu ar fi existat? Zici că era dintr-un Univers paralel. Și da, erau ore întregi, fiindcă dădusem focul la minim în ideea ca legumele să fiarbă încet, să n-am domnule grija lor.

Se știe că Peștele se pierde adesea în lumea fantezistă pe care și-a creat-o, dar chiar în halul ăsta?

spacer pește

Și când am intrat în bucătărie…la propriu tăiam fumul cu cuțitul, iar mirosul a persistat mai ceva ca cel mai bun balsam de rufe. Atât de intens încât a trebuit să văruim. Bine, nu eu, care sunt as la partea de victimizare și scap repede cu tot felul de dureri închipuite pe care ajung să le și cred.

”Un mincinos înnăscut, de ajunge să creadă și el în gogoșile pe care le debitează. O să îți dai seama că minte pentru că are gura deschisă. De aia preferă să tacă, pentru ca să nu îți dai seama.” Glumesc! Bine, stai să nu-mi dau chiar atât de grav cu parul în cap. Mincinos în cazuri extreme vs. extrem de sincer în cele mai nepotrivite momente.

Să revin: cum detectoarele de fum nu se pun în bucătărie, iar ușa era destul de zdravănă, detectoarele din casă nu au pornit. Adevărul e că nici măcar nu mirosea a fum…

Ei bine, poate vă întrebați ce legătură are asta cu tehnologia, dar vă spun:

1 – De atunci programez mereu aragazul sau cuptorul să se închidă.

2- De atunci am înțeles că dacă ai tehnologie de ultimă generație în casă, nu o ai pentru fițe, ci pentru a te ajuta și pentru a te folosi de ea.

3 – Tot de atunci folosesc funcția smart de la frigider care mă anunță când expiră vreun aliment și de curând am conectat-o pe Alexa la toate dispozitivele din casă. De la boxe, la smartphone, la Roomba, frigider și laptop, etc.  Chiar și când plecăm în vreo vacanță, Alexa ne reamintește ce să ne punem în genți sau rucsacuri.

Întâmplarea asta m-a adus de urgență cu picioarele pe Pământ. Altă caracteristică de o valoare extremă a zodiei mele, este aceea de a mă baricada într-o bulă de protecție prin diverse metode.

Astfel că, după toată pățania, de ciudă că seara de gaming a fost dată peste cap, am cumpărat câte un Scaun Gaming Spacer cu înălțime reglabilă și spate ajustabil. Totodată, sensibilitatea extremă la ispite m-a condus să profit de ofertele găsite, aducând încă o bucată de tehnologie în casă printr-un set de periferice Pc care include boxe, microfon, căști și un KIT wired SPACER USB.

scaun spacer gaming pește

Și uite așa, dacă nu o faci la timp, Universul te forțează să faci o ”călătorie spațială” și să te folosești de ea! În realitate.

Și pentru a vedea partea plină a paharului, mă bucur că nu m-am luat la trântă cu tehnologia și nici n-am vreo pățanie în care oricare dintre echipamentele electronice să o fi luat razna. Însă, dacă tu ai vreo întâmplare de IT-ist, programator sau simplu cetățean ce folosește tehnologia; dar o pățanie demnă de Legile lui Murphy, te rog să mi-o povestești și totodată te anunț că există Spacer care are soluții IT pentru toate nevoile tale. Sunt dinamici și adaptați la cerințe, așa că poți aduce tehnologia la tine acasă într-un mod simplu, fără griji și la prețuri excelente.

Ei bine, să ceri unui Pește să fie foarte haios, e ca și cum ai cere unui elicopter să facă pe submarinul. Sau? Rămâne ca voi să hotărâți dacă am avut și haz.

La cât de zăpăcită sunt, de mă întrebi dacă aș trăi fără tehnologie, ți-aș spune tare și răspicat: ”Niciodată!” Dar totuși nu te gândi că supraviețuirea mea depinde strict de toate gadget– urile de prin casă. Să nu exagerez, zic! 

Îmi place zilnic să mă deconectez de la tot și să mă arunc în brațele naturii. Îmi place să mențin un echilibru între tehnologie, IT, natură și casă. Să le îmbin frumos și să mă folosesc de ele pentru a-mi face viața mai ușoară, mai palpitantă și mai frumoasă. Așa cum știu, cum mă pricep, cum pot… înot…bulbuc-bulbuc. Noroc că-s Pește și niciodată nu mă înec ca rața la mal, pentru că am un laptop de pe care vă scriu și accesorii cu de toate de la Spacer procurate.

I am not crazy, my mother had me tested!

La final, te salut cu respect și sper că am reușit să-ți aduc măcar un zâmbet pe buze. Iar dacă ești în zodia Peștilor, nu lua personal ceea ce am scris. Toate cele bune!

Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2019

Proba 6 . ”Să trăiesc fără tehnologie? Niciodată!” / sponsor: Spacer

superblog
spacer
anaphielle

Surse foto: spacer.ro

Surse informații: spacer.ro / paragrafele între ghilimele aparțin cdnews – horoscop funny

navigatie

14 Responses

  1. Draga mea, citind articolul tău mi-au trecut prin cap urmatoarele: 1. Am și eu nevoie de un Roomba. 2. Peștii sunt un soi de artiști abstracți. 3. Mi-e dor de Chicken Invaders 🤩 și de Mortal Kombat!!! 4. Chestia asta cu ciorba mi s-ar putea întâmpla și mie, să iau aminte de la Dana 😂 5. Frigider inteligent? Și de ăsta vreau! 😂

  2. Nu iau personal, iau foarte in personal , ca sa zic asa pentru ca ‘ decat’ si eu pesti😁🤭🤭🤭🤷🏻‍♀️🤷🏻‍♀️🤷🏻‍♀️ deci been there si nu stiu daca come back🤭🤭🤷🏻‍♀️😆😆🤓🤓😛😛 suntem unice, ‘cele mai unice’😆😍😍

    1. No, mi-a fugit completarea, am apăsat să corectez ceva şi am selectat tot, nu ştiu unde-i.
      Spuneam că mi-am imaginat toată scena cu ciorba şi am râs cu lacrimi, vă şi vedeam mirosind în cale tot. Ciorba a intrat deci în istorie 😀 😀

      1. Eram amandoi ca Inspector Gadget căutând cu lupa. Adică cu nasul. Cât despre frigider, este el inteligent, dar trebuie să stai să bagi datele de expirare ale produselor în soft, sau pe aplicația Alexa. Cred că şi Siri are opțiunea asta. Mă bucur că te-ai distrat! 😘

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *