anaphielle

Palatul de Vanilie – Otilia Dima

Share

Palatul de Vanilie este unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care Alex le-a primit.

În acest articol vă voi povesti cum a reacționat el, copilul care a tocit și pătat filele unei cărți cu povești pe care nu doar că a citit-o cap-coadă fără nicio pauză, dar pentru prima oară l-am văzut lăsând deoparte seriile cu ninja și super eroi. De ce? Pentru că această carte l-a adus lângă mine, în bucătăria pe care am înfrumusețat-o cu râsete și voie bună. În trecut l-am mai invitat să mă ajute la spălat și curățat legumele ori la învârtit cu furculița compoziția din castron, însă prea repede se plictisea și abandona, iar eu am considerat că nu era pregătit pentru a învăța din tainele bucătăriei. Ei da! Iată cum am aflat că Alex poate avea talent la pregătit brioșe, omletă sau orez. Ba chiar a curățat pentru prima oară jumătate de kilogram de cartofi în timp ce eu spălam vasele, iar Cezar învârtea de zor făină într-un castron.

Am pregătit aproape toate rețetele care se ascund sub forma unor povești-n bucate ingenioase, creative și foarte atractive pentru copii, dar mai presus de toate am fost împreună alungând pentru totdeauna monotonia prin intermediul Familiei Deget, cu ajutorul cărora am adus în realitate Brioșa somnoroasă, Gulia fermecată, Bruschete elegante și mai ales Pâine de casă.

Pot spune că în primele zile, Alex a luat cartea cu el peste tot, citind și recitind poveștile – așa a ajuns tocită, iar de pătat… ei bine, știți voi… copii, bucătărie, entuziasm și nerăbdare. Important e că bucătăria noastră chiar s-a transformat într-un Palat de Vanilie în care dăinuie zâmbetele poznașe și ochișorii care strălucesc a fericire. Ah, era să uit! Familia Deget nu ajută doar la prepararea bucatelor, ci și la menținerea curățeniei din Palat.

Cartea se poate comanda de AICI, iar dacă doriți să aflați ce a inspirat-o pe autoarea Otilia Dima să scrie o altfel de carte pentru copii, dar și să descoperiți alte rețete-n bucate sau cum îți poți învăța copilul despre răbdare gătind, vizitați-o cu drag pe blogul Cu Ghilimele ori pe paginile de Facebook ”Palatul de Vanilie” și ”cughilimele. ro”

navigatie

13 Responses

  1. Cat de frumos si ce idee frumoasa de petrecut timp cu copiii! Cred ca o sa mi o comand si eu pentru Bubu

    1. Pentru noi este mai mult decât perfectă. Nu credeam că un copil va sta în bucătărie cu atât drag; dar iată că frumoasele poveşti ale Otiliei au reuşit ceea ce nu credeam să se întâmple prea curând.

  2. Ce interesant! Și ce frumos ai povestit totul!
    Al nostru este pasionat de bucătărie, face chiar niște ”ciorbe” și ”poțiuni” :), deci ar fi necesară cărticica.
    Mulțumesc pentru recomandare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *